Atunci cand ai pofta de ceva dulce poti pregati o prajitura cu mere si budinca de vanilie. Este o reteta simpla ce nu necesita mult timp de preparare. Combinatia de budinca de vanilie si mere este una perfecta!
Ingrediente:
Blat:
- 4 oua
- 120 g zahar
- 30 ml ulei
- esenta de vanilie
- 120 g faina
- 3 g praf de copt
Umplutura de mere:
- 1 kg de mere
- 7 linguri de zahar
- o lingurita de scortisoara
- 50 g unt
Budinca:
- 500 ml lapte
- 1 plic praf de budinca de vanilie
- 3 linguri zahar
Decor
- 20 g cacao
Modul de preparare:
Mixam ouale impreuna cu zaharul pana cand isi tripleaza volumul si se deschid la culoare. Adaugam treptat in compoziție uleiul si esenta de vanilie si amestecam usor cu miscari largi de jos in sus. Cernem printr-o sita faina si o incorporam treptat in compozitie. Adaugam la final praful de copt si amestecam. Turnam compozitia intr-o tava cu dimensiunile de 37 x 25 cm, tapetata cu foaie de copt. Coacem blatul in cuptorul preincalzit la 180 C timp de 25 de minute.
Pregatim umplutura. Spalam merele si le curatam de coaja. Dam merele pe razatoare. Intr-o tigaie punem untul si o dam pe foc. Dupa ce untul se topeste turnam merele. Adaugam zaharul si amestecam foarte bine. Calim merele aproximativ 15 minute pe foc, pana lichidul lasat de acestea se evapora. La final adaugam scortisoara si amestecam.
Intindem merele pe blat si continuam sa pregatim budinca. Amestecam praful de budinca impreuna cu 3 linguri de lapte si zahar. Punem la fiert laptele, iar cand incepe se fiarba turnam amestecul de praf de budinca si amestecam pana se ingroasa. Lasam budinca la racit 5 minute si o turnam peste mere. Lasam prajitura la frigider peste noapte. Dupa o pudram cu cacao si o putem servi.

